Paralia Katerini - Edessa (2)

În Paralia nu poți rezista prea mult fără să faci și alte activități. În lipsa unei mașini personale, excursiile organizate de agențiile de turism sunt cele mai bune soluții. Cu mașina, există și varianta stațiunilor învecinate sau a altor localități mai îndepărtate. Nu am mers deloc cu agențiile de turism deși privind în urmă acestea reprezintă o alternativă foarte bună. Pentru că am avut un sejur de 10 zile, în una din ele am ales sa mergem la Edessa.

Edessa sau Orașul apei este o localitate situată la 120 km de Paralia. Am făcut în jur de 2 ore mers lejer pentru a admira zonele și localitățile prin care am trecut. Orașul Edessa se află la o altitudine de 320 m și este un punct de atracție turistic prin cascadele ce l-au făcut celebru. Orașul fiind amplasat mai sus decât zona înconjurătoare, oferă o buna priveliște asupra platoului ce se întinde spre Salonic. Este o localitate unde istoria își are locul, multe vestigii arheologice pot fi văzute la tot pasul. Punctul principal este Parcul Cascadelor, o locație unde se ajunge foarte ușor. Parcare am găsit la intrarea în parc. Nu am plătit la parcare, dar este bine să veniți devreme pentru a găsi loc. Parcul este frumos, perfect pentru o plimbare în zilele caniculare. Apa și umbra își dau mâna și oferă relaxarea maxima.

Cascadele de la Edessa
Cascadele de la Edessa

Parcul Cascadelor
Parcul Cascadelor

Cascadele formate în Edessa provin din apa râului Edesseos. Cascadele s-au format în secolul al XIV-lea în urma unui puternic cutremur. Cascada principală Karanos are o înălțime de 70 m. Este un loc excelent pentru poze. Noi am fost într-o zi deosebit de călduroasă cu temperaturi de peste 40 grade, așa că ne-am bucurat enorm de zona de răcorire situată chiar sub cascada Karanos. 

Cascada Karanos
Cascada Karanos 

Pe marginea cascadei
Pe marginea cascadei

Sub cascadă este un loc perfect pentru poze, pentru poze deosebite lângă un perete de apă. Mare atenție însă la drum pentru ca toate treptele sunt foarte alunecoase! Sunt și câteva mici peșteri pe drumul spre cascadă, grote ce pot fi vizitate contracost.
Aproape de apă
Aproape de apă

Sub cascadă
Sub cascadă

Un perete de apă
Un perete de apă

Vechea cetate Edessa era situată la bazele stâncii pe care se înalță astăzi localitatea. Distanța față de localitate este de aproximativ 3 km. Vechiul oraș datează din anul 814 I.H. Astăzi există un lift ce face coborârea și urcarea din oraș până jos la bază, un lift ce oferă o bună panoramă asupra zonei. Când am fost noi, liftul nu funcționa așa că am făcut coborârea și urcarea pe jos.

O vedere în zare
O vedere în zare

Cetatea veche
Cetatea veche

Biserica Agios Loukas
Biserica Agios Loukas

O casă așezată pe o stâncă
O casă așezată pe o stâncă

Ramuri... încurcate
Ramuri... încurcate

Un loc ideal pentru relazare
Un loc ideal pentru relazare

Sunt multe alte locuri frumoase ce merită vizitate în Edessa: zidul vechi, biserica Adormirea Maicii Domnului, malul râului, ruinele vechii cetăți, zona industrială veche.
O mică biserică
O mică biserică

Un model de perete!!!
Un model de perete!!!

O statuie drăguță
O statuie drăguță

Un arbore vechi probabil de sute de ani
Un arbore vechi probabil de sute de ani

O capelă în mijlocul parcului
O capelă în mijlocul parcului

Istoria orașului poate fi descoperită cel mai bine în vizitarea Muzeului Apei. Intrarea la muzeu este gratuită și de fapt este vorba despre o plimbare prin parc printre o mulțime de ateliere, construcții și mori din vremurile trecute.
Prin Muzeul Apei
Prin Muzeul Apei

Un alt punct interesant ce trebuie văzut, este acvariul. Biletul de intrare este destul de ieftin iar înăuntru sunt o mulțime de șerpi, reptile și bineînțeles pești. Este un punct recomandat pentru copii, dar și pentru adulți. Deși nu este mare este interesant de văzut.

Edessa este o localitate cu istorie, cu imagini frumoase, cu ape învolburate. După mine este o localitate ce trebuie obligatoriu văzută.

În perioada cât am stat la Paralia Katerini, am mai fost la Olimpiaki Akti, o stațiune similară cu o plajă foarte frumoasă.

O altă stațiune pe care am vizitat-o a fost Leptokarya. Este parcă mult mai frumoasa decât Paralia Katerini, plajele sunt mai înguste dar există în schimb vegetație pe malul mării. Umbra pinilor este un lucru extraordinar de bun mai ales în arșița soarelui.

Leptokarya
Leptokarya

O biserică cu o construcție deosebită
O biserică cu o construcție deosebită

Plaja din Olimpiaki Akti
Plaja din Olimpiaki Akti

Despre mâncarea în zonă, pot să spun că se mănâncă destul de ieftin. Gyros și suvlachi la farfurie sunt în jur de 7 euro porția. Costița de miel este în jur de 10 euro. Există și un magazin Lidl la intrarea în stațiune, dar seara există riscul ca rafturile să fie deja goale.
Un desert din partea casei
Un desert din partea casei

Spuneam despre excursiile organizate de agențiile de turism. Astfel, din Paralia se organizează zilnic excursii spre câteva zone interesante din jur: Meteora, Atena, Muntele Olimp sau cel mai frumos spre Skyathos. Nu trebuie omis faptul ca preturile la aceste excursii merg negociate cu agentul de turism. La Meteora este cel mai aproape și astfel este și cel mai ieftin bilet. Mânăstirile suspendate pe vârfurile stâncilor sunt un punct de atracție pentru mii de turiști. La Atena bănuiesc faptul că este foarte frumos dar excursia începe noaptea și se termină tot noaptea din cauza drumului de aproximativ 900 km făcut cu autocarul. Cea mai interesantă excursie mi s-a părut însă la insula Skyathos. Aceasta include deplasarea cu autocarul până la Volos, iar apoi cu vaporașul până pe insula cu casele albe. Era excursia pe care voiam să o facem, dar nu ne-am dat seama că aceasta se organiza doar într-o singură zi pe săptămână. Am neglijat să ne interesăm și astfel ne-am trezit când excursia trecuse. Am considerat însă că este un traseu pe care îl puteam face singuri, așa că în una din zile ne-am încumetat să plecam cu mașina personală spre Volos. Am plecat dis de dimineață, dar din păcate socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc cu realitatea. Doar după 20 km pe autostradă, am avut probleme cu alternatorul la mașină. Am rămas fără servodirecție și cu greu am ajuns la un service auto. Am pierdut apoi o jumătate de zi cu telefoane, cu timp așteptat ca mecanicul să vină deschidă, cu găsirea pieselor, cu reparația... Așa că excursia la Skiathos am lăsat-o pe un concediu viitor... 
Plaja din Paralia
Plaja din Paralia

În concluzie, Paralia este o stațiune doar pentru o vară. Nu m-aș mai întoarce a doua oară aici. Apa este foarte bună, foarte caldă, intrarea în apă foarte lină, în concluzie nota 10. Stațiunea însă este foarte aglomerată, un fel de Mamaia de la noi, cu destui oameni aflați sub diferite influențe... Zona din jur are câteva locuri foarte frumoase de vizitat. Este o experiență bună doar pentru cine dorește doar plajă și un drum scurt din România până în Grecia.
La răsăritul soarelui
La răsăritul soarelui

Cum se îngrijesc plajele...
Cum se îngrijesc plajele...

 ____________________________________________________________

Sfaturi utile:

Acvariu Edessa:

- program 10 - 18, fără marți 

- preț 1,5 euro/persoană

____________________________________________________________

Comentarii