Marsilia, cel mai mare port mediteraneean...

Am stat destul la plajă, așa că ne-am rezervat una din zilele petrecute la Six-Four-les-Plages pentru o vizită în cel mai mare port comercial al Franței, orașul Marsilia. Am ajuns în Marsilia venind dinspre Cassis, pe D559, un drum ce mi s-a părut extraordinar mai ales în ultima parte. Un drum pe un platou golaș, printre stânci de calcar, un drum ce începe lin dar care coboară abrupt în Marsilia și care oferă o vedere extraordinară asupra orașului și a mării Mediterana.


Marsilia

Istoria orașului Marsilia este foarte veche, primele documente atestând formarea localității de către greci în secolul VII î.Hr.. Apoi Marsilia, la fel ca majoritatea Europei, ajunge sub conducerea romanilor din anul 49 î.Hr.. Epidemiile de ciuma și-au lăsat amprenta asupra orașului, dar Marsilia a renăscut de fiecare dată. Amplasat la Marea Mediterana, Marsilia este al doilea oraș al Franței ca mărime, având o populație de aproximativ 850000 locuitori. Orașul s-a dezvoltat foarte mult atât din cauza turismului, dar și din cauza comerțului și a industriei. Marsilia se mândrește cu poziția de cel mai mare oraș și cel mai mare port de pe coastele Mării Mediterana.
Marsilia se aseamănă foarte mult cu celelalte orașe mari ale Franței. Același amestec de oameni, de clădiri istorice, de catedrale, de categorii sociale. Sunt multe locuri ce pot fi vizitate în Marsilia. Prea multe pentru o zi și mai ales pentru o zi toridă de vară. Orașul este împânzit de biserici impunătoare, de muzee și clădiri istorice, de monumente și de case cu un trecut bogat în spate. Am avut oarece temeri cu privire la mersul cu mașina în Marsilia. Se spune despre șoferii din Marsilia că nu sunt atenți, că nu semnalizează, că nu dau prioritate, că nu respectă regulile de circulație. Mi-am făcut curaj însă gândind că nu poate fi mai rău ca în București... Si într-adevăr, nu mi s-a părut deloc greu de condus în Marsilia... Am ales sa mergem cu mașina întâi pe malul marii și apoi să o parcăm undeva în centrul orașului, pentru ca apoi să vedem orașul la pas. După o plimbare pe Avenue Pierre Mendes France, am parcat în zona Castelanne, lângă fântâna Cantini, iar apoi am pornit prin mulțimea de oameni și magazine pentru a ajunge la port. Fântâna este construită din marmură și este plină de sculpturi.


Fântâna Cantini

Pe o vreme caniculara ne-am îndreptat apoi pe spre Le Vieux-Port. O mulțime de bărci, foarte mulți turiști și mulți oameni ai străzii. In zona portului se poate vedea cel mai bine coloritul orașului. Turiști din toate colțurile pământului, oameni îmbrăcați în tot felul de costume, oameni moderni dar și alții veniți parca din secole trecute, bogați cu iahturi și mașini de lux dar și o mulțime de cerșetori. Magazine de lux dar și vânzători ambulanți, construcții venite parca din viitor dar și clădiri vechi de sute de ani, toate se îmbină în Marsilia.


Una din bisericile de împânzesc orașul


Marsilia Vieux Port


Coadă la îmbarcarea pe vaporaș

Contrastul este mare, iar dacă în orașele micuțe ale Franței lumea este foarte civilizata și curățenia este păstrată cu rigoare, în Marsilia te frapează gunoiul de pe stradă și mulțimea de cerșetori. Zona portului are ca atracție principală oglinda imensă ce se află la intrarea în port. Construita de Norman Foster în 2013, oglinda din otel reprezintă bucuria celor ce trec pe sub ea.


Pe străduțe


Un laborator medical


Vedere spre Notre Dame de la Garde


Oglinda din port

Am mai stat ceva timp în zona portului apoi ne-am îndreptat spre Fortul Saint Jean. Fortificația a fost construită în 1660 pe timpul lui Louis al XIV-lea. Fortul a fost serios afectat în timpul celui de-al doilea război mondial, atunci când explozia muniției depozitate în fort a produs multe pagube. A fost apoi reconstruit intre 1967 și 1971.


Portul din Marsilia


Podul de la intrarea în fortul Saint Jean


Intrarea în Tunelul Vieux-Port

Pe un pod de fier se ajunge apoi în Muzeul civilizației MuCEM. Este un muzeu ce redă leagănul civilizației, în special legat de Marea Mediterană. O punte ce separă un loc vechi de 400 ani de unul care are un design futurist! Nu am vizitat muzeul, dar am admirat minute în sir marea și portul, de la înălțimea construcției.


O gradina mediteraneana


In curtea fortului


Construcții vechi de 350 ani

Ceea ce mi s-a părut remarcabil în această zonă a orașului este Tunelul Prado-Carenage, un tunel cu o lungime de 2450 metri ce trece pe sub oraș, pe sub mare, pe sub zonele aglomerate. De la Fortul Saint Jean se poate vedea doar intrarea în tunel, în zona ce poartă denumirea de Tunelul Vieux-Port.


Catedrala La Major 



MuCEM (Le musée des civilisations de l'Europe et de la Méditerranée)


Marea văzută din fortul Saint Jean

Tot de la Fortul Saint Jean, se poate admira Catedrala La Major sau Sainte-Marie-Majeure, precum și Palatul Le Palais du Pharao. Palatul se află situat vis-a-vis de Fortul Saint Jean și este un palat ce a fost construit pe vremea lui Napoleon al III-lea. Astăzi este folosit pentru diferite întâlniri și congrese.


Un turn din fort


Intrarea în port


Palatul Le Palais du Pharao

In largul Vieux Port se află Arhipelagul Frioul. Acesta străjuiește zona portului cu cele patru insule ale sale. Cea mai faimoasa este insula unde se afla Chateau D’If, un castel renumit din romanele lui Dumas. Se poate ajunge aici cu vaporașul dar timpul nu ne-a permis acest lucru.


Fortul văzut de pe partea cealaltă

Am luat trenulețul pentru a ajunge la simbolul orașului Marsilia, bazilica Notre Dame de la Garde. Este cea mai comodă metodă de a ajunge aici. Din trenuleț se poate admira orașul, cartierele cu străduțe înguste, plajele micuțe situate pe stânci și în general viata în orașul Marsilia. Vorbind de plajele din Marsilia, aceste sunt mici, multe dintre ele pe pietre și destul de aglomerate. Drumul de urcare se face exact pe malul mării: pe Boulevard Charles Livon și apoi pe Corniche President John Fitzgerald Kennedy.


Monumentul La Porte de l'Orient


O locomotiva "verde"


Cu trenulețul pe malul mării


Plajă pe stânci


Incă un pic pana la Notre Dame de la Garde

Bazilica Notre Dame de la Garde, este situată impunător la 149 metri altitudine, pe o colină deasupra orașului. Vizitarea bisericii este gratuită. In vârful bisericii se află statuia Mariei cu copilul, o statuie de cupru acoperit cu aur. Statuia are înălțimea de 11.2 metri. Este o mare asemănare cu statuia de pe Notre-Dame de Fourvière din Lyon. Este zona din care poate fi admirata cel mai bine întreaga regiune, de la Vieux Port și pana la stadionul Stade Vélodrome.


Vieux Port vazut din Notre Dame de la Garde


Cartierele de case


Notre Dame de la Garde


Stade Vélodrome


O alta biserica din Marsilia


Vedere spre țărm


Deasupra orașului


Turnul bisericii Notre Dame de la Garde


Statuia din vârful turnului


O vedere de ansamblu a bisericii Notre Dame de la Garde

Am coborât obosiți în Marsilia. Ne-am plimbat un pic pe cea mai vestita strada din Marsilia, Canebière. O stradă ce a fost pusa în versuri încă din 1935 și interpretata apoi de Alibert. O melodie foarte draguță chiar și în vremurile noastre...
Am fost un pic și pe străduțele din spatele arterelor principale din port. Acolo viața parcă este alta, farmecul portului este înlocuit de viața de cartier. Clădiri vechi, tomberoane pline de gunoi, graffiti pe pereți, mașini vechi și abandonate, oameni din toate colțuri lumii, te trezesc la realitatea din Marsilia. Nu cred ca este plăcut de locuit în aceste zone.


O metoda de a face bani


O corabie veche


Pe străduțele înguste din Marsilia


Clădirea Camerei de Comerț

Seara venea cu repeziciune, așa că am mai avut timp decât pentru a intra în câteva magazine de suveniruri din zona portului. Trebuia să ne recuperam mașina și apoi să mai facem un drum de 70 km până la Six-Four-les-Plages.
Am ajuns târziu în noapte, obosiți dar fericiți că reușisem să vedem un pic din Marsilia.
Marsilia ne-a oferit multe într-un timp extrem de scurt. Sunt multe alte obiective la care nu am ajuns: arcul de triumf Porte d’Aix, parcul Borely sau Palatul Longchamp.


Interesant și enigmatic...


La Marseillaise

Concluzia este că Marsilia este un oraș unde extremele sunt în același loc, unde varietatea este maximă, unde parcă toate popoarele lumii au cel puțin un om prezent. Mi-a plăcut orașul, mi-au plăcut clădirile și natura și cu siguranță mi-as dori să mă pot reîntoarce într-o zi aici. Sunt mult prea multe obiective ce trebuie vizitate, multe zone ce merită admirate. Oricum, dincolo de lucrurile bune sau mai puțin bune din Marsilia, am fost bucuroși că am reușit sa vedem și noi un pic din aceasta localitate impresionantă.
___________________________________________________________
Sfaturi utile:

MuCEM
- intrare (9.5 euro/adult / 5 euro copil)
- program vara (iulie – august): 10:00 – 20:00

Trenuleț (3 circuite disponibile):
- Notre Dame de la Garde (8 euro adult / 4 euro copil)
- Vieux Marseille (8 euro adult / 4 euro copil)
- Le Frioul (4 euro adult / 2 euro copil)
___________________________________________________________

Comentarii